luni, 15 mai 2017

A început Săptămâna altfel la școala noastră!



Săptămâna 15-19 mai 2017 este dedicată activităților extrașcolare, reunite în Săptămâna voluntariatului. Dacă vrem să trăim într-o lume mai bună, trebuie să contribuim la crearea ei” (Mahatma Gandhi), prin implicarea voluntară şi soluţionarea unor  probleme sociale, culturale, sportive şi educaţionale identificate în comunitatea noastră.

Astfel, Biblioteca Școlii Gimnaziale Berchișești a demarat proiectul SĂPTĂMÂNA VOLUNTARIATULUI  LA  ȘCOALA NOASTRĂ , avându-i beneficiari pe elevii  claselor 0- VIII de la Şcoala Gimnazială Berchişeşti, elevii şi preşcolarii de la Şcoala Primară Corlata, preşcolarii de la grădiniţele Berchişeşti şi Spinărie, toate cadrele didactice din școală, părinţii  din comunitatea locală, persoane din partea ONG-urilor din cadrul  parteneriatului.

Se va urmări sprijinirea participării active a preșcolarilor și elevilor ca agenţi sociali cu valoare şi importante abilităţi în familie, şcoală, comunitate şi societate:

  • ·        Responsabilizarea şi implicarea activă a elevilor în identificarea unor nevoi sociale, culturale sau educaţionale din comunitate, în găsirea de modalităţi de intervenţie.

  • ·        Formarea unor deprinderi şi abilităţi de proiectare a activităţilor de voluntariat.

  • ·        Dezvoltarea unor competenţe antreprenoriale prin derularea de activităţi aducătoare de venit, prin care se acumulează resursele materiale necesare derulării proceselor.

  • ·        Cultivarea spiritului de echipă, a abilităţilor de comunicare interpersonală.

  • ·        Antrenarea fizică și  stimularea mentală a copiilor în diferite activități.

  • ·        Dezvoltarea mai amplă de abilități prin lectură, sport, muzică, dans, imaginație.

  • ·        Dezvoltarea de competențe sociale, a spiritului civic, îndemn la toleranță și solidaritate față de alți semeni prin implicare la diferite activități în comunitate.

  • ·        Educarea sentimentelor de prietenie, armonie, colaborare și bună dispoziție în relațiile de grup și individual.

  • ·        Dezvoltarea abilităților de comunicare eficientă, de lucru în echipă, de a fi mai bun, de asumare a responsabilităților.

  • ·        Dezvoltarea iniţiativei comunicative şi a gustului estetic al elevilor; formarea unor calităţi moral – civice: cinstea, hărnicia, răbdarea, dragostea de oameni, de muncă- legat de curăţenia de primăvară în grădini, atitudinea justă faţă de colegi, respectul faţă de cei mari, modestia și dorința de a dărui.

Se vor organiza 5 campanii: Fii darnic!, Fii harnic!,  Fii voluntar în bibliotecă!, Fii voluntar prin sport!, Fii voluntar pentru mediu!

În cadrul bibliotecii, se vor organiza două campanii de promovare a bibliotecii și a lecturii, intitulate ”Cărțile care ne-au făcut oameni”  și ”Fii voluntar în bibliotecă!”  organizate de  Biblioteca școlii și voluntari , prin vizite,  afișe și fotografii ale personalităților locale (și nu numai) și citind.

 Echipa bibliovoluntarilor este pregătită pentru o săptămâna plină de emoții, de energie și veselie!


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu